M-am trezit tocmai când trenul intra la Veneţia. Era frig, una din acele răceli ale ţărilor calde, care fac să-ţi tremure carnea pe tine, cufundându-se de sus până jos într-o baie de aer umed şi îngheţat. Jos, la gară, gondolele aşteptau: unele porniseră deja, şi pe luciul mării, abia zbârcit de adierea vântului de seară, ele păreau nişte stele fugare într-un cer întunecat.
Un miros deosebit, mirosul sălciu al valurilor, venea până la mine, şi pe lângă dânsul, un alt miros, de muced, de învechit, de putred, mirosul Veneţiei, al palatelor mâncate de lepra neagră a veacurilor.
- Una gondola, una gondola!
Citeste mai mult pe Vacantierul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu